01 octombrie 2015, 14:12 Realitatea moldovenească views 5383
Tot mai mulţi cetăţeni străini aleg să locuiască în Moldova
01 octombrie 2015, 14:12 Realitatea moldovenească views 5383

Tot mai mulţi cetăţeni străini aleg să locuiască în Moldova

Conflictele armate, dar şi cele entice – sunt o parte dintre motivele pentru care sute de cetăţeni străini au ales să locuiască în Republica Moldova şi au solicitat protecţie de la autorităţile moldoveneşti, relatează Radio Moldova Actualităţi. Potrivit datelor Biroului Naţional al Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), în prezent, 600 de străini beneficiază de o formă de protecţie în Republica Moldova, dintre care 150 au statutul de refugiat, 200 sunt beneficiari ai protecţiei umanitare şi 150 au depus cereri de azil şi aşteaptă o decizie în acest sens.

Șeful Biroului, Traian Țurcanu, spune că cei mai mulți beneficiari provin din Siria, acolo unde este război, dar și din Ucraina, ca urmare a conflictului din această țară. Potrivit lui, urmează cetățenii din Irak și Afganistan. Traian Țurcanu a subliniat că numărul cetățenilor străini care cer protecție este în creștere, iar autoritățile de la Chișinău trebuie să fie pregătite mai bine pentru a face față unui eventual aflux.

„Este o creștere în faptul că țările de bază sunt Siria și Ucraina. Cred că acest lucru ar trebui să dea autorităților un impuls pentru a încerca să găsească niște soluții pentru eventualitatea unui aflux mai mare. Și dacă este să vorbim în contextul Republicii Moldova, un aflux mai mare poate fi și 500 de persoane. Mă refer aici la consolidarea capacității de a procesa, de a înregistra cereri de azil, dar și crearea unui plan de contingență națională. Este nevoie de un cadru prin care autoritățile ar putea reacționa la un eventual aflux în Chișinău. Desigur, ucrainenilor le este mai simplu să ajungă în Moldova", a spus Traian Țurcanu.

Republica Moldova este obligată, conform Convenţiei privind statutul refugiaţilor din 1951, și la care a aderat încă în anul 2002, să ofere documente de călătorie tuturor refugiaţilor recunoscuţi şi beneficiarilor de protecţie umanitară pentru a facilita călătoriile internaţionale, însă nici până în prezent acestea nu au fost emise.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

Moldova , oameni , tari , refugiați

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1598
Populația:
1349 locuitori

Taxobeni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Taxobeni, Hrubna Nouă și Vrăneşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Fălești și la 141 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1349 de oameni. Satul Taxobeni a fost menționat documentar în anul 1598.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.