|
Lipsă de logopezi în școlile și grădinițele din țară
Logopezii lipsesc cu desăvârşire în grădiniţele şi şcolile din mai multe raioane. Din această cauză copiii care au deficienţe de vorbire sînt ajutaţi de specialiştii Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică din localitate.
O astfel de situaţie este în raionul Nisporeni, unde un singur logoped deserveşte cei peste 200 de copii care au probleme de pronunţie. Ion şi Irina Luncaşu au şase ani şi sînt gemeni. Ei frecventează lecţiile la logoped de aproape doi ani.
"- Ce este asta? - O rochiţă. - Şi ce culoare este mingea ? - Roşie! - Puneţi mânuţele pe masă şi faceţi cum face ploiţa."
Mama lor povesteşte că îi ia o oră şi jumătate pentru a ajunge cu micuţii la specialist.
"Ne vine foarte greu să ne deplasăm, am fi foarte recunoscători dacă ar fi un logoped în grădiniţă. În ziua când venim la logoped, nu mergem la grădiniţă şi iarăşi este un minus", a declarat Elena Luncașu, locuitoare a satului Soltăneşti, Nisporeni.
Logopedul Mariana Bolun susţine că nu reuşeşte să ajungă în toate şcolile şi grădiniţele din raion, de aceea oferă consultaţii doar la biroul său.
"Este foarte greu să faci faţă, fiind un singur logoped în raion. De obicei organizez mese rotunde cu educatorii din grădiniţe, cu cadrele didactice din şcoli şi cu cadrele didactice la clasele primare", a zis Mariana Bolun, logoped.
De cealaltă parte, educatorii spun că nu au timp şi nici nu au cunoştinţele necesare pentru a lucra cu acești copii.
"Comparativ cu anii precedenţi este foarte mare diferenţă în comunicarea copiilor şi anume în pronunţarea sunetelor. Cred că cauza este televizorul, calculatorul, telefoanele", a declarat Valentina Andronache, educatoare
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în ţară activează doar 240 de logopezi la peste 1000 de copii cu probleme de vorbire.
"Este bine că se accentuează această problemă existentă în sistemul de Educaţie, pentru că rezolvarea unei tulburări de limbaj la timp, are un impact mult mai mare în dezvoltarea copilului. Şi în genere în incluziune a procesului educaţional", a menționat Virginia Rusnac, directorul Centrului de Asistenţă Psihopedagogică.
Potrivit specialiştilor, dificultăţile de vorbire afectează şi capacitatea copiilor de a învăţa să scrie. Aşa că ideal ar fi ca cei mici să-şi soluţioneze problemele de pronunţie până la vârsta la care trebuie să meargă la şcoală.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Sare și saună: rețetă simplă și eficientă pentru îmbunătățirea sănătății.
- Poporul care nu cunoaște bolile
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
- În Europa, temperaturile sălbatice sunt neobișnuite, un astfel de aprilie nu a mai fost de mult timp…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1490
- Populația:
- 1772 locuitori
Semeni este un sat din cadrul comunei Zagarancea, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Ungheni și la 117 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1772 de oameni. Satul Semeni a fost menționat documentar în anul 1490.
Comentarii
(0)