Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
12 iunie 2021, 14:30 Natura şi turismul views 3518
Moldova va fi inclusă în lista țărilor cetățenii cărora pot călători în Grecia în scop turistic
12 iunie 2021, 14:30 Natura şi turismul views 3518

Moldova va fi inclusă în lista țărilor cetățenii cărora pot călători în Grecia în scop turistic

Republica Moldova va fi inclusă în perioada următoare în lista țărilor cetățenii cărora pot călători în Grecia în scop turistic. Acceptul a fost confirmat la Atena, unde delegația moldovenească, în frunte cu secretarul de stat Dumitru Socolan, a purtat un dialog cu ministrul elen al turismului Hary Theoharis pe subiectul deblocării călătoriilor cetățenilor moldoveni în Grecia.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, pe parcursul vizitei la Atena, unde avut loc consultări interministeriale moldo-elene cu directorul general pentru afaceri politice al Ministerului elen al Afacerilor Externe, Kiriakos Loukakis, s-a făcut o trecere în revistă detailată a stadiului actual al cooperării și a perspectivelor de dinamizare a relațiilor bilaterale în plan politic, economic şi social, precum și consolidarea cadrului juridic.

Cu această ocazie, a fost reafirmat angajamentul ambelor părți pentru aprofundarea dialogului politico-diplomatic, inclusiv prin organizarea în viitorul apropiat a vizitelor în Republica Moldova a șefului diplomației elene, Nikos Dendias, și a președintelui Grupului interparlamentar de prietenie eleno-moldav, Konstantinos Maravegias. Secretarul de stat, Dumitru Socolan, a subliniat importanța valorificării întregului potențial de dezvoltare în domeniul economic și investițional, inclusiv prin reluarea, în timpul apropiat, a lucrărilor Comisiei interguvernamentale moldo-elene pentru colaborare economică.

Un accent special a fost plasat pe subiectele de interes pentru comunitatea moldovenilor din Grecia, astfel fiind convenită perioada pentru desfășurarea următoarei runde de negocieri pentru definitivarea textului Acordului interstatal în domeniul securității sociale. De asemenea, a fost convenită finalizarea procedurilor de pregătire către semnare a Acordului în domeniul conversiunii permiselor de conducere.

Părțile au realizat şi un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din regiune și au convenit asupra consolidării sprijinului reciproc pe plan regional și internațional, inclusiv pentru soluționarea diferendului transnistrean.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

Moldova , Grecia , turism

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1443
Populația:
3707 locuitori

Ciuciulea este un sat şi comună din raionul Glodeni. Ciuciulea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de oraşul Glodeni şi la 171 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3707 oameni. Satul Ciuciulea a fost menționat documentar în anul 1443.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.