|
Bulgaria anunță condițiile de intrare pentru cetățenii Moldovei începînd cu 1 mai
Autoritățile bulgare au anunțat noile reguli de intrare în țară începînd cu 1 mai care îi vizează inclusiv pe cetățenii moldoveni.
Astfel, potrivit ordinului semnat de ministrul Sănătății al Bulgariei Konstantin Anghelov, începînd cu 1 mai este interzisă, cu titlu temporar, intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria a tuturor persoanelor care sosesc din India, Bangladesh, Brazilia și state din Africa. Excepție sînt cetățenii bulgari și persoanele cu statut de ședere permanentă sau lungă în Bulgaria, precum și membrii familiilor lor.
Toate celelalte persoane care sosesc pe teritoriul Bulgariei, indiferent de cetățenie, au permisiunea de a intra în Bulgaria, cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:
- un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19; schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită, prin aplicarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID și trecerea unui termen de 14 zile de la data administrării ultimei doze.
- un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.
Persoanele nevaccinate din mai bine de 50 de țări, inclusiv Moldova, Rusia, Belarus, vor putea intra în Bulgaria cu un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, considerate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1462
- Populația:
- 219 locuitori
Drujineni este un sat din cadrul comunei Pruteni, raionul Făleşti. Satul Drujineni este situat la distanța de 22 km de orașul Fălești și la 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 219 oameni. Satul Drujineni a fost atestat la 25 septembrie 1462 cu denumirea Duşeşti, Drujeşti.
Comentarii
(0)