Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
27 iulie 2019, 11:00 Natura şi turismul views 3626
Forbes recomandă Moldova iubitorilor de vin
Foto: facebook.com/MaksimChumash
27 iulie 2019, 11:00 Natura şi turismul views 3626

Forbes recomandă Moldova iubitorilor de vin

Descrisă ca o țară vinicolă, cu tradiții foare vechi, țara noastră a făcut subiectul unui nou editorial în publicația americană Forbes, care recomandă turiștilor pasionați de vin și gastronomie o vacanță aventuroasă în Moldova.

Autorii notează că Moldova are peste 100.000 de hectare de viță de vie, adică cea mai mare proporție de podgorii în raport cu suprafața sa decît orice altă țară și că nu e de mirare că industria vinicolă este atît de importantă pentru economie, transmite unimedia.info.

Astăzi Moldova exportă vinuri în 50 de țări diferite: Polonia, România, Republica Cehă și Slovacia, iar piețele din SUA, Asia și Europa de Vest sînt din ce în ce mai interesate de producția moldovenească.

Autorii editorialului Britt și Per Karlsson au menționat cele două vinării de stat Cricovași Mileștii Mici, unde turiștii pot veni să admire atît beciurile subterane interminabile, cît și cele mai mari colecții de vin din lume. Alte vinării importante sînt Purcari, dar și „uimitorul castel Mimi, cu vinărie și restaurant, care și-a recăpătat recent vechea glorie”.

Au fost apreciate, de asemenea, soiurile locale, precum Feteasca Alba, Feteasca Regală, Rară Neagră și Viorica, struguri care dau un caracter distinct și unic vinurilor moldovenești. „Cu toate acestea, în prezent, soiurile de struguri „internaționale” domină în cantitatea de producție, mai ales cele franceze precum Merlot, Cabernet Sauvignon, Syrah, Chardonnay și Sauvignon blanc. Sovieticii nu au încurajat soiurile locale”, a declarat Arcadie Fosnea.

Autorii au apreciat și bucătăria locală, „cum ar fi faimoasele plăcinte cu brînză (sau alte umpluturi) și sarmalele coapte și servite cu smîntînă. Carnea este adesea servită ca felul principal, dar Moldova este o țară bună pentru vegetarieni. Legumele sînt foarte gustoase, mai ales cînd sînt gătite la grătar și întotdeauna se găsesc din abundență”.

Nu este prima oară cînd vinurile moldovenești și Moldova, ca destinație turistică au trezit interesul presei internaționale.

Recent, CNN a publicat un articol în care încuraja turiștii să viziteze Moldova -„mica țară din Est” cu o bogată tradiție vinicolă. Publicația a inclus Moldova într-o listă de 25 de destinații turistice, menită să atragă atenția asupra unor țări mai puțin cunoscute și ignorate de turiști, dar care ascund o „natură superbă, cultură bogată și istorie”.

Sursa: unimedia.info

Cuvinte cheie:

Forbes , vin , turism

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1794
Populația:
2816 locuitori

Cania este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Iepureni și Cania. Localitatea se află la distanța de 2 km de orașul Cantemir și la 118 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2816 oameni. Satul Cania a fost menționat documentar în anul 1794.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.