16 octombrie 2023, 12:30 Istoria 74956

Ultimii cronicari moldoveni

Foto: wordpress.com

La începutul veacului XVIII letopisania moldovenească continuă să rămînă singurul gen de creaţie literară laică. Însă forţa împrejurărilor istorice, ideile iluministe, care, fie prea lent, dar pătrundeau totuşi în ţările asuprite de Poarta Otomană, demonstrau că anumite forme de creaţie nu mai corespundeau intereselor şi trebuinţelor obştii.

Astfel, cronicile lui Axinte Uricarul, Nicolai Costin, Ioan Canta ş.a., deşi erau inferioare ca mesaj, scopuri politice şi formă de plăsmuire letopiseţelor lui Gr. Ureche, şi, mai ales, Miron Costin, rămîn totuşi surse istorice informaţionale, mărturii literare ale epocii. Iar opera lui Ion Neculce depăşea toate cronicile moldoveneşti precedente datorită vigurosului talent de mare scriitor al fostului hatman al Moldovei şi sfetnic al lui D. Cantemir.

Cronicile de pînă la Ion Neculce sînt lucrări de tranziţie - de la modelul tradiţional cronicăresc la creaţii cu tendinţe, oricum, narative, descriind, uneori, numai anumite aspecte sociale (Gheorgachi) sau plăsmuiri cu scopuri propagandistice.

Letopiseţul lui Ion Neculce este o măiastră operă literară, eroina ei principală fiind zbuciumata istorie a Moldovei din perioada respectivă.

Indiferent de cum se prezintă creaţia şi personalitatea cronicarilor din veacul XVIII pe fundalul marilor predecesori - Gr. Ureche şi M.Costin şi a contemporanului lor - Ion Neculce, dînşii: N.Costin, A.Uricarul, Ioan Canta, alcătuitorul Cronicii racoviţene, cel al Cronicii Ghiculeşti, logofătul Gheorgachi; cărturarii Vartolomeu Măzăreanu, Amfilohie Hotiniul, Mihail Strelbiţkii ş.a., fiecare în parte şi toţi împreună, şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea, diversificarea şi individualizarea culturii moldoveneşti, fapt pentru care merită plecăciunea şi recunoştinţa urmaşilor.