Savanții au stabilit vîrsta „Iliadei”
Folosirea unor metode aplicate în genetică pentru a afla cînd a fost scrisă o operă literară pare din start improbabilă. Şi totuşi o echipă de cercetători americani a făcut acest lucru, scrie Huffington Post.
Evoluţionistul Mark Pagel şi echipa sa au vrut să ştie cînd a fost scrisă una din primele poveşti ale civilizaţiei noastre: «Iliada». În acest scop au analizat evoluţia cuvintelor care alcătuiesc textul la fel cum biologii analizează genele. Studiul lor a fost publicat în revista Bioessays.
Oamenii de ştiinţă sînt de acord că opera lui Homer seamănă cu o culegere de întîmplări care circulau oral despre un pretins război al Troiei şi sînt de părere că se poate ca autorul să nu fi existat. Nu se cunoaşte nici data exactă cînd a fost scrisă «Iliada». Se consideră totuşi că opera, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost scrisă în secolul al VIII-lea î.e.n.
Prin urmare, cercetătorii au plecat de le principiul că războiul din Troia a avut loc şi au încercat să afle cînd a fost scris textul «Iliadei». «Limbajul evoluează la fel ca genele», a afirmat Mark Pagel în Inside Science. Observîndu-i evoluţia, se poate reveni în timp şi data un text.
Pentru a ajunge la un rezultat, cercetătorii au recurs la un mijloc numit lista Swadesh, o bază de date alcătuită din cuvinte adunate în anii 1940-1950 de lingvistul Morris Swadesh. Aceasta conţine 200 de concepte care au cîte un echivalent în fiecare limbă şi cultură, cuvinte care denumesc părţi ale corpului, culori sau raporturi umane, cum ar «mamă» şi «tată». În «Iliada» se regăsesc 173 de astfel de elemente.
După ce le-au identificat, cercetătorii au comparat utilizarea lor în două limbi: hitita, limba vorbită de un popor contemporan cu epoca în care a avut loc războiul din Troia, şi greaca modernă. Au comparat apoi cei 173 de termeni în hitită, limbajul homeric şi greaca modernă, studiind în paralel şi istoria genetică a omenirii şi decodarea genomului uman pentru a vedea cum şi cînd se alterează în timp anumite gene.
Cercetătorii consideră astfel că «Iliada» a fost scrisă în 752 î.e.n., plus sau minus 50 de ani, dată care coincide cu celelalte ipoteze lansate pînă acum.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 1316 locuitori
Pînzăreni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pînzărenii Noi și Pînzăreni. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1316 oameni. Satul Pînzăreni a fost menționat documentar în anul 1660.
Comentarii
(0)