Geto-dacii se considerau nemuritori și nu credeau în destin!

Religia geto-dacilor avea un caracter specific, fiind o religie henoteistă. Geţii venerau mai multe zeităţi dar una dintre acestea era considerată cea mai importantă, care stapînea asupra tuturor zeilor.

Alături de zeul suprem, dominant, panteonul geţilor conţinea şi alte divinităţi cum ar fi, probabil, zeiţa vetrei şi a focului ce corespundea Hestiei greceşti şi Vestei romane, un zeu războinic şi ocrotitor, în acelaşi timp, al ogoarelor geţilor, Gebeleizis, zeul fulgerului, tunetului, ploii. Unii istorici moderni au inclus printre divinităţile nord-danubiene pe Bendis (cunoscută în Tracia), zeiță a Lunii, a pădurilor şi a farmecelor, zeița dragostei şi a maternității şi pe Sabazius (corespundea la greci lui Dionysos).

Divinitatea principală şi supremă a geţilor a fost Zalmoxis (Zamolxis) despre care autorii antici ne oferă informaţii bogate. Herodot este cel care afirmă că geţii „sînt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci” şi îl înfăţişează pe Zalmoxis ca o divinitate de seamă, la care se duc cei care mor. Informaţiile cele mai preţioase aduse de Herodot sînt în legătură cu mitul şi cultul lui Zalmoxis. Herodot afirmă că geţii se cred nemuritori. Această „imortalizare” se dobîndeşte prin intermediul unei iniţieri. O altă caracteristică a credinţelor geţilor a fost credinţa antifatalistă privind destinul uman. Ei credeau că soarta omului depinde de el însuşi, de faptele lui. Astfel de credinţe sînt atestate şi la alte popoare indo-europene cum ar fi vechii indienii. În Grecia concepţii asemănătoare le întîlnim şi în orfism, curent mistico-religios care s-a constituit, potrivit grecilor în baza ideilor promovate de legendarul Orfeu, considerat de greci de origine tracă.

Religia constituia prin autoritatea şi organizarea ei o mare forţă în statul lui Burebista şi a lui Decebal. Înfăptuirile politice interne şi externe ale lui Burebista au fost realizate şi cu ajutorul marelui-preot Deceneu.