Mergi spre compartimentul: Istoria
17 noiembrie 2023, 11:30 Istoria views 31447
Despot Vodă – 464 de ani de la înscăunarea unui aventurier pe tronul Moldovei
17 noiembrie 2023, 11:30 Istoria views 31447

Despot Vodă – 464 de ani de la înscăunarea unui aventurier pe tronul Moldovei

La 1559 la curtea domnească a Moldovei apare un oarecare Iacob Heraclid, care s-a reţinut aici mai multe luni, uneltind împotriva domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Domnitorul a aflat. Iacob Heraclid a fugit în Transilvania, unde adună oaste. Trădat de boieri, Alexandru Lăpuşneanu în lupta de la Verbia, din 17 noiembrie 1561, a fost biruit de Iacob Heraclid, care, pus de Habsburgi, a domnit în Moldova doi ani (1561–1563).

Iacob Heraclid este primul aventurier la tronul Moldovei; un venetic care nu avea nici în clin nici în mînecă cu Ţara Moldovei, ci poate numai faptul, că, ajunsă sub stăpînirea otomanilor, sfîşiată de luptele partidelor boiereşti pentru tron, care, de regulă, erau unelte ale unor interese străine, ţara noastră ajunsese de izbelişte, cînd orice haidamac sau hoţ de drumul mare se putea aburca în scaunul ei.

Istoria acestui şuieră-vînt e tot atît de fantezistă, ca şi genealogia îngăimată de el însuşi. Țara era nemulțumită, mai ales că, propaganda protestantă protejată de Iacob Heraclid Despot, în serviciul căreia pusese și școala înființată de el la Cotnari, deranja așezămintele bisericii ortodoxe. Criza a fost agravată de decizia lui Despot de a bate monedă, pentru care s-a folosit aurul și argintul bisericilor. A emis primul taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. Încercările lui de a reforma moravurile țării, marginalizarea boierilor prin aducerea de consilieri străini și împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea.

Despot a fost detronat în urma complotului boierilor și moare lovit de buzduganul lui Ștefan Tomșa la 5 noiembrie 1563, după care trupul său a fost decapitat, iar capul său împăiat a fost trimis la Constantinopol.

Cuvinte cheie:

istoria , Moldova , domnitori

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1642
Populația:
138 locuitori

Boroseni este un sat în componenţa comunei Elizavetovca, raionul Donduşeni. Suprafaţa satului este de 5 km pătraţi. Satul Boroseni este situat la o distanţă de 15 km de oraşul Donduşeni şi la 224 km de Chișinău.  Populaţia satului constituie 138 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Boroseni datează din 7 aprilie 1642.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.