Mergi spre compartimentul: Istoria
29 septembrie 2023, 11:30 Istoria views 24825
Ștefăniță Lupu – domnia lui Papură vodă
29 septembrie 2023, 11:30 Istoria views 24825

Ștefăniță Lupu – domnia lui Papură vodă

La 29 septembrie 1661 se încheie domnia lui Ștefăniță Lupu în Moldova. Ştefăniţă Lupu, fiul domnitorului Vasile Lupu, la vîrsta de numai 16 ani este numit domnitor la insistențele și rugămințile tatălui său aflat la Constantinopol.

La vîrsta de 12 ani Ștefăniță a fost întemnițat în fortăreața de la Buciulești-Bistrița, împreună cu mama și sora sa Ruxandra, după ce logofătul Gheorghe Ștefan l-a detronat pe Vasile Lupu. După 5 ani de captivitate, Ștefăniță a fost eliberat, iar Poarta Otomană l-a numit în 1659 voievod.  Ștefăniță era firav la trup din cauza îndelungatei detenții, însă cu mintea ageră.

Domnia sa a fost tulburată de domnul Munteniei Constantin Șerban din Muntenia, de turci și tătari, care aduceau pretendenți la tron. După aceste încercări, în anul 1660, a urmat o ciumă și apoi o foamete cumplită, provocată de prădăciunile tătarilor şi de o mare invazie de lăcuste. Foamea era atît de teribilă încît oamenii, nemaiavînd hrană, au ajuns să se hrănească cu coajă de copac și papură măcinată în loc de pîine. De aici i  s-a tras tînărului domnitor porecla de Papură vodă.

Ştefăniţă vodă s-a stins din viață la Tighina, în 1661, cînd s-a îmbolnăvit de tifos. Se crede că boierii ar fi grăbit şi ei moartea domnitorului, otrăvindu-l, căci „supărare și vrăjmășie făcea boierilor”.  O „supărare” pricinuise spătarului Nicolae Milescu, căruia i-a tăiat nasul fiindcă se alăturase rivalului său, Gheorghe Ştefan.

Totuși Ștefăniță s-a dovedit un bun apărător al intereselor Moldovei, întărind relațiile cu vecinii, în special cu Muntenia, a dezvoltat comerțul și economia, i-a scutit pe țărani de biruri.

Cuvinte cheie:

Moldova , istoria , domnitori

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1671
Populația:
1559 locuitori

Berlinţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Berlinţi şi Caracuşenii Noi. Satul Berlinţi este situat la o distanţă de 14 km de oraşul Briceni, la 12 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 240 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1559 de oameni. Prima atestare documentară a satului Berlinţi datează din septembrie 1671. La acea  dată satul se numea Bîrlinţi şi era în componenţa ţinutului Hotin.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.