- Poftim, luminate-mpărate, m-am închinat cu slujba care mi-ai poruncit.

Împăratul luă cloșca și dete lui Roman două căușe de galbeni; și se duse. Iar Roman se puse în scară și începu să-i numere. Din întîmplare, frații lui tocmai atunci treceau cu hîrdău cu apă la grajd; văzînd însă pe Roman numărînd bani, zise unul către celălalt:

- Văzuși, mă, ce dă bani a cîștigat afurisitul de Roman ?

- Las' pe mine, mă, că ți-l voi așeza eu pe dînsul !

A doua zi, cînd ieși împăratul la plimbare, ei veniră iarăși la scară cu căciulele în mîni și ziseră:

- Luminate-mpărate, fratele nostru Roman s-a lăudat să-ți aducă armăsarul lui Căpățînă-de-cal într-un picior de găină, înșelat [2] și înfrînat.

Împăratul chemă pe Roman Năzdrăvan și-i zise:

- Auzi, mă, Romane, ce zic frații tăi, că te-ai lăudat să-mi aduci calul lui Căpățînă-de-cal într-un picior de găină, înșelat și înfrînat !

- Să trăiești, măria-ta ! Cine m-a pîrît, nu m-a pîrît să mă crească, ci să mă piarză; dar bun e Dumnezeu.

După aceea încălecă calul, se duse la zmeu și, intrînd în grajd, zise armăsarului:

- Mă, armăsare, vino cu mine !

Armăsarul, cum auzi acestea, strigă:

- Sări, stăpîne, că mă ia Roman Năzdrăvan !

Zmeul, cum auzi, se scoborî în grajd cu paloșul într-o mînă și cu biciul de foc într-alta și zise calului:

- Unde este Roman Năzdrăvan, bre ?

Calul se uită împrejur și nu văzu pe nimeni, căci Roman se făcuse pai și intrase în iesle; atunci zmeul, văzîndu-se înșelat, se puse cu biciul pe cal și îi muie binișor spinările, iar după aceea se duse la treaba lui.

Roman, văzîndu-se iarăși numai cu calul, îi zise:

- Mă, armăsare, vino cu mine !

- Acuma viu, stăpîne, dar înainte de a pleca, sapă la picerele mele cele de dindărăt, c-o să dai peste un butoi cu aur topit și altul cu argint; să iei două căușe de argint și să mă stropești de la mijloc pînă la coadă și să-ncalici pe mine.

Roman Năzdrăvan făcu după zisa calului; încălecă pe dînsul și se dusă; dar ce mîndrețe, Doamne ! Calul se făcuse jumătate de aur cu pietre nestimate, iar jumătate de argint, și atît de frumos, încît la soare te puteai uita, dar la dînsul ba.

Cînd ajunsă Roman la împărăție, împăratul tocma se întorcea de la plimbare; îi dete calul și luă patru căușe de galbeni.

Frații lui, însă, văzu toate acestea și zise unul către altul:

- Bre ! ce dă bani a cîștigat nelegiuitul !

- Lasă, mă, răspunse unul din doi, că ți-l pui eu bine pe dînsul !

A doua zi, cînd împăratul se plimba pîn grădină, frații lui Roman Năzdrăvan îi ieșiră înainte și-i ziseră:

- Luminate-mpărate, să-ți lungească Dumnezeu zilele ! fratele nostru, Roman Năzdrăvan, s-a lăudat ca poate să-ți aducă chiar pă zmeu, viu-nevătămat.

- Dar asta este cu neputință, răspunse împăratul.

- Știm prea bine, măria-ta, dar de ! fratele nostru așa s-a lăudat.

Împăratul chemă pe Roman și-i zise:

- Așa e, mă Romane, că te-ai lăudat să-mi aduci pe zmeu viu-nevătămat ?

- E ! luminate-mpărate, cine m-a pîrît la măria-ta, nu m-a pîrît să mă crească, ci m-a pîrît să mă piarză; dar fie, mă leg să-ți aduc pe zmeu, numai să-mi dai un car cu șease bivoli, să-mi dai șease dulgheri, șease tîmplari și șease fierari, și treaba e făcută.

Împăratul porunci să-i dea tot ce va cere. Roman se sui în car și apucă calea către zmeu. Se duse zi de vară pînă seara; iar cînd fu aproape de palatul zmeului, se făcu moș bătrîn cu barba și sprîncenele pînă în pămînt. Zmeul, cum îl zări, se dete jos, îi ieși în cale și-i zise:

- Ce cauți, moșule ?

- Ce să caut, luminate-mpărate ? am prins pe hoțul de Roman Năzdrăvan și am venit la măria-ta să-mi dai ăl plop de colo, să fac un butoi ca să-l bag într-însul.

- Bucuros, moșicule !

Atunci Roman tăie plopul și numai cît clipești din ochi făcu un butoi gros, legat cu cercuri de fer; dar cînd veni vremea să-l înfundeze, zise zmeului:

- Luminate-mpărate, știi că Roman Năzdrăvan e mare voinic, el poate să spargă butoiul și să scape, și atunci ne prăpădește pe toți; fă bine de intră măria-ta în butoi și, după ce l-oi înfunda, pune-ți toată puterea să vedem, poți să-l spargi ?

Zmeul se supuse și intră în butoi; iar dulgherii, tîmplarii și fierarii înfundară butoiul și, după ce îl legară cu lanțuri groase de fer, înjugară bivolii și plecară; iar pe la apusul soarelui ajunseră la împărăție și dete pe zmeu în mîna împăratului, viu-nevătămat.

Împăratul porunci să desfunde butoiul, să vază dacă se află zmeul într-însul; dar zmeul răspunse din butoi: