Bătălia de la Marienburg [Polonia] s-a dat la 27 septembrie 1422. A fost o confruntare între Cavalerii teutoni sprijiniţi de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, şi regele Poloniei Władysław II Jagiełło, ajutat şi de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun.

În 1419, Alexandru cel Bun a încheiat un nou tratat de alianţă cu regele Poloniei, pe baza căruia cei doi urmau să se ajute reciproc. Anul următor, Moldova este atacată pe mare de flota otomană, iar Cetatea Albă este supusă asediului. În acest context, domnul ţării, face apel la suzeranul său, în trei rînduri, solicitîndu-i ajutorul.

Considerînd atacul ca fiind lipsit de importanţă, Władysław nu a răspuns favorabil. Domnul Moldovei neputîndu-şi reorienta politica externă în contextul acelui moment, onorează încă o dată obligaţiile ce-i reveneau conform tratatului, trimiţînd un corp de oaste format din 400 de arcaşi călare în lupta împotriva Cavalerilor Teutoni, desfăşurată la Marienburg.

Cronicarul Ian Dlugosz a lăsat o elocventă descriere a acestei lupte: ,,În acelaşi timp, moldovenii, oameni ai voievodului Alexandru al Moldovei, trimişi într-ajutor lui Vladislav, regele Poloniei, atingînd un număr de 400 de ostaşi, coborîseră pînă aproape de Marienburg...asupra lor se aruncă cu forţă dintr-un fort ostăşesc cruciaţii din garnizoana cetăţii Marienburg. Văzînd numărul şi forţa vrăjmaşului şi puţinătatea lor, moldovenii au luat armele şi, intrînd într-o dumbravă din apropiere, au sărit de pe cai, pentru a lupta mai cu uşurinţă pedeştri, acoperiţi cu frunze şi ramuri...Moldovenii, îndreptîndu-şi asupra vrăjmaşilor săgeţile pe cînd ei stăteau la adăpost, zvîrlind asupra lor o adevărată ploaie, rănind cu mulţimea săgeţilor oamenii şi caii, omorînd chiar pe mai mulţi dintre ei şi dînd năvală asupra cruciaţilor, ucid sau iau prizonieri pe cei din primele rînduri, punînd pe fugă o oaste atît de mare, cu o ceată mică de oameni, s-au întors încărcaţi de prăzi, teferi şi victorioşi la tabăra oştirilor regale şi, ca semn al victoriei, au adus mulţi prizonieri de seamă“.

Cetatea Marienburg nu a putut fi cucerită, Heinrich von Plauen reuşeşte să o salveze, dar ordinul teutonic a ieşit din această bătălie foarte slăbit. Prin pacea de lîngă Lacul Melno, încheiată în acelaşi Moldova obţine, în schimbul unei datorii mai vechi, ţinutul Pocuţiei, pe care îl stăpîneşte, cel puţin o perioadă. Spre sfîrşitul domniei, Alexandru cel Bun, aliat, de data aceasta, cu Ungaria, va obliga, prin forţă, Polonia să-i recunoască stăpînirea asupra Pocuţiei.