Bătălia de la Crasna (5 – 6 septembrie 1450), între domnul Moldovei, Bogdan II (1449 – 1451) şi oastea polonă venită în sprijinul pretendentului Alexăndrel (1448 – 1449, 1452 – 1454, 1455).

Pentru înlăturarea pericolului venit dinspre Polonia, unde se refugiase Alexăndrel, Bogdan a încheiat cu Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi guvernator al Ungariei, tratatele de la Roman (11 februarie 1450) şi Suceava (5 iulie 1450). Prin acestea, Bogdan se angaja să nu revendice Chilia, decît cu acordul protectorului său.

La 9 martie 1450, Consiliul de Coroană întrunit la Cracovia a propus organizarea unei expediţii în Moldova, care să o aducă sub ascultarea Poloniei, chiar dacă domnul se arătase dispus să depună omagiu de vasalitate regelui. Erau vizate Chilia şi Cetatea Albă „cele două excelente porturi pentru vasele întregului Orient”, după cum afirmau polonezii, şi stabilirea graniţelor Poloniei la gurile Dunării. Regele Cazimir IV (1447 – 1492) a aprobat propunerea doar cu condiţia de a reînscăuna pe Alexăndrel.

Armata polonă, condusă de P. Odrowąz şi P. Koniecpolski, porneşte la 24 iunie 1450 din Liov spre Cameniţa, unde are loc joncţiunea cu trupele lui Alexăndrel şi ale lui Didrih Buczacki, starostele Podoliei. Pătrunsă pe teritoriul Moldovei, armata polonezilor a fost supusă hărţuirii, prin atacuri dese și fulgerătoare cu scopul de a o atrage într-o zonă păduroasă şi strîmtă.

Cronicarul polon Jan Długosz scrie că bătălia s-a desfăşurat „pe cîmpul care era numit Crasna la pîrîul Izvorul Crasnei, lîngă oraşul Vaslui”, la marginea unei păduri. Încă de la început pedestrimea moldoveană, a fost aşezată în centru, acoperită de călăreţii lui Bogdan, pentru a induce în eroare inamicul. Asaltul cavaleriei polone s-a dovedit a fi un dezastru, ea a fost prinsă în mijlocul oştenilor moldoveni care au atacat cu arcuri, lănci şi coase (cu care taie venele cailor). Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowąz, a căzut pe cîmpul de luptă, retragerea fiind posibilă doar cu ajutorul trupelor lui Alexăndrel. La luptă a participat şi Ştefan (viitorul domn Ştefan cel Mare), fiul lui Bogdan II.