15 january 2021, 11:00 Moldovan reality views 3324
Moara de vînt de la Cernoleuca, unică în lume, va fi restaurată
15 january 2021, 11:00 Moldovan reality views 3324

Moara de vînt de la Cernoleuca, unică în lume, va fi restaurată

Construită la răspîntia secolelor XIX și XX, moara de vînt amplasată lîngă satul Cernoleuca, raionul Dondușeni, este unică în lume după tehnica de executare , lucru confirmat și de experți internaționali.

O adevărată bijuterie arhitecturală ce merită a fi salvată și păstrată spre încîntarea localnicilor, care se mîndresc cu acest simbol de secole, dar și a turiștilor care ne vizitează țara.

Un plan de restaurare a obiectivului architectural, cu costuri minime, a fost deja schițat de către Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, iar lucrările ar putea începe la primăvară, spune directorul instituției Ion Ștefăniță. Schița de proiect aparține arhitectului Eugen Bîzgu, iar lucrările ar putea fi finanțate de adminitrația publică locală din Cernoleuca în comun cu agenții economici.

„Sînt niște mecanisme lipsă, urmează ca toate aceste elemente să fie restabilite și reconstruite, ca să ajungem să ne bucurăm de imaginea de altă dată a acestui obiectiv de la Cernoleuca. Ceea ce ne propunem este cu finanțe mici să facem această lucrare, sperăm să obținem și sponsorizare. Anumite discuții se duc deja cu unii agenți economici, care ar susține această lucrare”, a relatat pentru Noi.md Ion Ștefăniță.

Autoritățile își propun într-un spirit de clacă să pună pe roate acest proiect, cu implicarea activă a localnicilor, scopul final fiind nu doar restaurarea morii de vînt, dar și responsabilizarea, educarea maselor în spiritul păstrării patrimoniului arhitectural al țării.

„Locuitorilor le aparține acest bun, care este și un simbol al satului, de asta ne dorim să se implice comunitatea. Cîteodată din bani puțini se fac lucruri mari. Cred că lut, nuiele, lemn vom găsi la nivel local. Forță de muncă vom găsi aici pe loc, eu cred că bugetul nu va depăși 200 de mii de lei. În cazul în care va trebui să aducem anumite materiale - lemn din Ucraina și România, bugetul va crește. Anumite bîrne au putrezit, moara e puțin înclinată, urmează să o refacem așa cum a fost cîndva”, a mai relatat Ștefăniță.

În urma expertizei efecutate în 2016 de către un specialist din Germania, s-a constatat că moara de la Cernoleuca este unică în lume, anume prin tehnica de construcție din nuiele și lut, căptușită cu scîndură, a spus Ion Ștefăniță.

„A mai fost o asemenea moară în Letonia, dar cu regret nu s-a păstrat. Cu adevărat este o bijuterie arhitecturală, este un obiectiv care merită să fie salvat și valorificat în aer liber. Are peste 100 de ani. Moara a fost înclusă în Registrul monumentelor R.Moldova ocrotite de stat”.

În R.Moldova au mai rămas trei mori de vînt, una la Mileșii Mici, în stare avansată de degradare, și altele două în Găgăuzia, spune directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.

Source: noi.md

Keywords:

Moară , restaurare

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1627
Populația:
1843 locuitori

Todireşti este un sat din cadrul comunei Chetrosu, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Anenii Noi și la 20 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1843 de oameni. Satul Todireşti a fost menționat documentar în anul 1627.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.