|
Photo: provincial.md |
Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare în Costești decurg conform graficului (Foto)
Lucrările de construcție sunt efectuate în cadrul unui proiect-pilot realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Miercuri, 8 iulie a.c., reprezentanții ADR Nord și GIZ au efectuat o vizită de lucru la Costești, unde au organizat o ședință cu operatorul economic care efectuează lucrările, responsabilul tehnic și autorul de proiect. De asemenea, la ședință au asistat primarul orașului Costești și prestatorul local de servicii de apă și canalizare.
Participanții la ședință au apreciat și au stabilit metodele de coordonare a activităților în conformitate cu responsabilitățile atribuite între toți factorii implicați în procesul de executare a lucrărilor de construcție a rețelelor de canalizare. Totodată, a fost evaluat progresul lucrărilor de construcții, au fost identificate unele probleme și au fost propuse modalități de soluționare a lor.
Evoluția proiectului de la Costești va fi monitorizată de ADR Nord. Calitatea lucrărilor va fi supravegheată atât de responsabilul tehnic din partea ADR Nord, cât și de către doi experți tehnici din partea GIZ, unul internațional și unul național. Este vorba despre Colm McCabe, expert internațional, și Dumitru Schivu, expert național. Experții GIZ au stabilit să efectueze la fața locului vizite lunare de supraveghere tehnică, precum și vizite suplimentare, dacă va fi necesar.
Valoarea totală a proiectului „Extinderea reţelelor de canalizare în orașul Costeşti", finanțat din sursele externe menționate, se cifrează la 6,19 de milioane de lei. Acest proiect face parte din proiectul-pilot „Îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în raionul Râșcani" (20,84 de milioane de lei).
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Почему статуя Рамзеса вызывает слишком много вопросов? (+Фото)
- Зубной порошок из крапивы - отличное средство для зубов
- Общество сознания Кришны. 10 Интересных фактов (+Видео)
- Долина родников и загадочный мегалитический комплекс (+Фото)
- 8 существ планеты, которые древнее, чем все думали (+Фото)
- Почему я не отдаю своих детей в школу?
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1494
- Populația:
- 1908 locuitori
Zîrneşti este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Zîrneşti, Paicu și Treteşti. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Cahul și la 152 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1908 oameni. Satul Zîrnești a fost menționat documentar în anul 1494.
Comments
(0)