20 december 2018, 17:40 You were writing 17234

Cum unii „savanţi” continuă să toarne duhonie peste sufletele elevilor

În faţa noastră se află un manual pentru cl. a IX-a, editat în 2011 în România pe banii celor de pretutindeni: „Istoria românilor. Epoca contemporană", autor al căruia este unul din fondatorii concepţiei sovietice a construcţiei socialiste în Moldova Boris Vizer. Este o lucrare totalmente xenofobă, plină de falsuri şi ură faţă de tot ce-i nu-i „românesc", mai ales faţă de ideea statalităţii moldoveneşti şi faţă de Rusia/URSS. Totodată din el răbufneşte un naţionalism primitiv, comparabil doar cu manualul de cavernă al lui D. Dragnev şi I. Varta.

Şi aici ne ciocnim de o terminologie nazistă de tipul: „neam românesc", „alogeni", „străini", „venetici", „imigranţi de diferite etnii" (p. 9, 35, 63, 65, 103, 104, 107, 108 etc.) care se bucurau de „angajare preferenţială în cîmpul muncii" şi fiind „aşezaţi în oraşe, creau mari probleme sociale pentru populaţia locală", făcînd „situaţia băştinaşilor şi mai deplorabilă" (p. 65) şi agravînd prin angajarea... străinilor situaţia socială a populaţiei băştinaşe (p. 85). Dl. profesor este îngrijorat întîi de toate de „componenţa etnică" (p. 9, 10, 36, 67, 86), de faptul „creşterii vertiginoase a numărului populaţiei alogene", de aceea că „numărul etniilor străine a crescut considerabil", că „majoritatea orăşenilor o alcătuiau străinii, în Basarabia – ruşii, evreii, ucrainenii. Fiind de altă cultură şi avînd alte tradiţii şi interese, aceştea manifestau... o atitudine ostilă faţă de băştinaşi şi faţă de cultura lor. Anume această situaţie determina caracterul subversiv al mişcărilor politice opoziţioniste şi separatiste din oraşele Basarabiei". Iar toate problemele României erau cauzate din exterior (p. 10, 27). Ultrafobie! Iată cine sînt duşmanii românilor! – exact ca la Hitler & Antonescu, care aveau insomnie din cauza aceasta. Iar armata rusă, care a salvat România de dezastrul total în 1916, în realitate „i-a provocat" „prejudicii materiale considerabile" (p. 16).

De pe paginile „manualului" sînt răspîndite falsuri grosolane şi referitor la situaţia interbelică. Astfel, la p. 16 (28) autorul scrie că sub regim românesc „Basarabia a cunoscut un proces intens de modernizare, dezvoltare a agriculturii şi industriei". Despre care „modernizare" poate fi vorba, dacă autorităţile româneşti n-au investit un leu în economia ţinutului şi oamenii oneşti (I. Ţurcan, Gh. Palade, I. Agrigoroaiei, S. Calimachi, H. Barbusse, E. Hemingway, T. Mann etc.) menţionează o degradare totală a agriculturii, industriei, sferei sociale, nivelului de viaţă a populaţiei. Poate profesorul subînţelege sub „modernizare" faptul că 3 din 5 copii mureau, neajungînd la vîrsta de 5 ani, iar respectarea drepturilor omului era mai proastă decît în coloniile din Africa (C. Stere)? Inclusiv şi cunoscutul istoric Gh. Cojocaru scrie despre „luptele de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918-1940".

Ori marii scriitori, laureaţi ai Premiului Nobel, nu contează în ochii „patrotului român" (încă mai eri „înflăcărat patriot sovietic") B. Vizer? Chiar nici poziţia renumitului Gh. Cojocaru nu este plauzibilă pentru „românul" nostru din Rînbniţa?

Pline de falsuri sînt şi tezele: despre „războiul ruso-moldovenesc din 1992" (p. 104, 107); despre „recunoaşterea unirii Basarabiei cu România" în octombrie 1920 (p. 20), pe cînd în realitate acest document niciodată n-a intrat în vigoare şi a avut, cum menţionau Titulescu şi Cretzeanu, doar o însemnătate morală; despre „recunoaşterea indirectă de către URSS" a „unirii" şi despre faptul că, restabilind relaţiile diplomatice, România şi Uniunea Sovietică „au convenit să nu abordeze oficial problema Basarabiei" (p. 21). Este o falsificare neruşinoasă şi afirmaţia despre „oprimarea culturii" în Moldova Sovietică (p. 39), „foametea organizată" (p. 39, 65) şi folosirea ei ca „mijloc de constrîngere a populaţiei moldoveneşti" (p. 65). Ceilalţi, probabil, huzureau de bine. Foametea, fără îndoială, era o consecinţă a politicii demente a autorităţilor sovietice moldovenești, dar nicidecum n-a fost organizată intenţionat. În schimb el este totalmente satisfăcut de adoptarea în România antibelică a legii fasciste despre „orcotirea muncii naţionale" (p. 18).

O altă formă de falsificare a adevărului istoric şi de xenofobie se admite, cînd perioada sovietică din istoria Moldovei se prezintă excepţional în culori negri, permanent se vorbeşte despre „discriminarea populaţiei băştinaşe" (p. 39, 76, 79, 85, 100), crimele stalinismului prezentîndu-le ca fiind îndreptate exepţional doar contra „populaţiei băştinaşe" (p. 47). Altfel, decît minciună gogonată nu poate fi calificată şi „informaţia precum că majoritatea absolută din cei „aproape 100 de mii de tineri din satele Basarabiei", fiind mobilizaţi „în august 1940 la muncă forţată" au „pierit" (p. 48). La pag. următoare profesorul coboară pînă la difuzarea directă a bîrfelor despre „măcelul" populaţiei paşnice la 1 aprilie 1941. Probabil, d-lui a fost influenţat de ziua de 1 aprilie...

Evident, sub aspect economic, comparativ cu ţările capitaliste dezvoltate, sistemul sovietic era ineficient, însă afirmaţia precum că „birocraţia de partid administra după bunul său plac toate bunurile ţării" şi că „majoritatea fondurilor erau folosite pentru birocraţii de partid şi de stat", fapt care „a cauzat un sistem de exploatare cruntă a oamenilor muncii, de corupţie, jaf, criminalitate organizată" (p. 77) este o minciună sfruntată şi extrem de primitivă. La fel şi afirmaţia – „în timp ce populaţia republicii suferea de pe urma sistemului prost de aprovizionare, RSSM exporta în «republicile-surori» cantităţi enorme de fructe şi legume" (p. 78) – nu poate fi apreciată decît un fals rudimentar.

De aceiaşi sorginte este şi teza precum că conducerea sovietică urmărea doar scopul „asimilării populaţiei băştinaşe" (p. 78), că dezvoltarea culturii în RSSM „avea menirea să distrugă tradiţiile naţionale, să accelereze şi să asigure deznaţionalizarea populaţiei autohtone" (p. 88). Doar nişte naţional-„ozabicennîe" pot crede în asemenea aiureli...

De pe poziţii profasciste este interpretat şi cel de-Al doilea război mondial (p. 42-43, 50-55). Niciun cuvînt despre crimele clicii fasciste a lui Antonescu nu vor afla copiii din acest „manual". Absolut falsă este şi interpretarea semnării armistiţiului despre ieşirea României din război de partea lui Hitler şi, chipurile, încercările URSS, „susţinute de SUA şi Anglia", de a destrăma România (p. 57).

Nu recunoaşte Vizer nici Pacea de la Paris din 1946-1947 (p. 58, 59) – probabil aceasta este o chestiune de discuţie pentru pacienţii Costiujenilor. Iar sinonimul ministerului francez de externe (Quai d'Orsay), unde a fost semnat tratatul, este numit de profesor „localitatea Quai d'Orsy". Poate înainte de a scrie manuale pentru copii, şi-ar repeta studiile în clasa a IX-a?

Pe multe pagini se promovează teza despre „raptul Basarabiei în 1940" (p. 7, 43, 46, 47, 48, 64) şi „reocupării" ei în 1944 (p. 64) de unde copiilor li se insuflă ideea antistatală că pe acest „pămînt românesc" a fost nelegal creată RSSM, delegalizînd astfel ideea statalităţii moldoveneşti.

Profesorul face şi „descoperiri ştiinţifice", numind regimul sovietic „colonial" (p. 64, 102). Probabil concluzia dată reiese din experienţa lui personală, deoarece în anii acestui regim fu nevoit să susţină cele două teze – de doctor şi doctor habilitat – și să devină profesor. Cu ştiinţă de cauză autorul scrie despre „propagarea ideologiei marxist-leniniste (p. 64), despre „falsificarea adevărului istoric" (p. 89), despre „românofobia agramată, primitivă, sălbatică şi agresivă", despre „falsificarea" în scopul „demonstrării rolului binefăcător al Rusiei în destinul Moldovei" (p. 88), deoarece anume el, fiind directorul Institutului de Istorie a Moldovei şi unul din coautorii Istoriei Moldovei, a devenit laureat al Premiului de stat al RSSM, fiind unul din fondatorii concepţiei construcţiei socialiste în Moldova, a elaborat teza despre dezvoltarea continuă a democraţiei în condiţiile orînduirii de stat sovietice, despre creşterea continuă a bunăstării materiale a oamenilor muncii din Moldova Sovietică şi cultivării acestora a unei atitudini comuniste faţă de muncă.

Un sentiment de dezgust trezeşte afirmaţia ideologului sovietic de odinioară precum că „familiarizarea românilor basarabeni cu valorile culturii universale era posibilă doar prin intermediul culturii ruse, fapt care a avut consecinţe grave atît pentru cultura naţională în general, cît şi pentru formarea artiştilor şi scriitorilor în particular" (p. 89). Fără comentarii... Asemenea „teze" sînt adresate doar pacienţilor care circula regulat pe ruta Nr.8. Aceloraşi sărmani le este îndreptat şi „mesajul" precum că în Moldova Sovietică „arta cinematografică se afla în declin" (p. 90)...

Probabil, bietul profesor demult a absolvit şcoala, căci confundă noţiunea de „renaştere naţională" din ultima etapă a perioadei sovietice cu „lupta de eliberare naţională" şi „mişcarea de eliberare naţională" (p. 99). Şi iarăşi pentru pacienţii spitalului psihiatric se scrie despre un oarecare „fundamentalism moldovenesc" care, cică, urmăreşte scopul de a „extermina neamul românesc" (p. 101). No comment...

Nu-i pe placul lui Vizer nici Biserica ortoxă moldovenească, deoarece „susţine politica expansionistă a regimului imperial rus". Iar „biserica moscovită a acceptat distrugerile care s-au adus bisericii basarabene în anii puterii sovietice... Nu întîmplător anume în acele ţări unde predomină biserica ortodoxă supusă bisericii ruse a fost şi este cea mai grea situaţia politica, economică, socială, culturală". Ce putem spune? Marasm neofit...

Astfel, în concluzie vom releva că atare manual nu poate cultiva copiilor moldoveni sentimente în afară de ură naţională şi complexul inferiorităţii. Dar poate anume acest scop şi-l urmăresc autorităţile moldoveneşti, impunîndu-le elevilor asemenea „manuale"? Sau poate guvernanţii sînt nişte naivi care nu ştiu ce fac? Atunci iartă-i Doamne, şi trimite-i la păscut oile că ele nu ştiu de xenofobie...

Iar falsificatorul (încă de cînd era nacialnik sovietic) şi propagandistul românismului xenofov B. Vizer a căzut sub aspect moral mai jos de plintă: lipsindu-se de stima prietenilor de odinioară, nu putea căpăta nici respectul rom-lor de pretutindeni.

Petru Boico, Sergiu Raţa, Grigore Vatav, Ion Catîrău