Go to section: Literature
15 january 2024, 10:30 Literature views 45425
Fotografiile lui Eminescu. Cum arăta cu adevărat marele poet (Foto)
15 january 2024, 10:30 Literature views 45425

Fotografiile lui Eminescu. Cum arăta cu adevărat marele poet (Foto)

Fotografiile cu Mihai Eminescu pot fi numărate pe degetele unei singure mîini. În acest moment sînt recunoscute patru fotografii bust cu Eminescu, prima dintre ele, cea mai cunoscută dintre toate, fiind realizată la Praga în anul 1869, pe cînd Eminescu avea 19 ani.

Mai sînt recunoscute, oficial, alte trei busturi: unul realizat la Bucureşti, în 1878, cel de-al doilea în Iaşi, în 1884 iar ultimul, trei ani mai tîrziu, la Botoşani. Există, de asemenea, şi două fotografii de grup în care ar apărea Mihai Eminescu, dar nimeni nu garantează pentru autencitatea lor. Sau cel puţin pentru autenticitatea celei despre care se spune că ar reprezenta promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi unde Eminescu a făcut primii ani de şcoală. Cel încercuit în imagine se presupune că ar fi Mihai Eminescu, dar imaginea este a unui om matur şi în nici un caz a unui tînăr de 14 ani (sau 16, pentru că alte surse susţin că fotografia ar fi fost făcută în 1866).

 

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1599
Populația:
3238 locuitori

Bădiceni este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Grigorăuca și Bădiceni. Localitatea este situată la distanța de 20 km de oraşul Soroca şi la 182 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3238 de oameni. Satul Bădiceni a fost menționat documentar în anul 1599.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.