20 august 2023, 14:30 Health views 14765
11 moduri naturale sa scapi de durerile de cap
20 august 2023, 14:30 Health views 14765

11 moduri naturale sa scapi de durerile de cap

Migrenele sunt ingrozitoare. Multi oameni au dureri de cap cronice pe care le indura toata viata. Acestia stiu ca au incercat tot ce se poate ca tratament sau medicamente ca sa scape de starea aceea inconfundabila de durere, greata, cand te pocneste o migrena si nu stii cand te va lasa. In afara de medicamente si de metode alternative, exista o alta directie ce da rezultate foarte bune la multe persoane, scapandu-i de durerile de cap prin cai naturale: vindecarea prin folosirea propriei energii vitale din corp.

Desi aceste solutii pe care specialistii de la beliefnet.com ni le dau ne sunt de ajutor cand avem dureri medii de cap si chiar ne sustin sa le prevenim pe urmatoarele, asta nu inseamna ca ele sunt mereu un inlocuitor al unui tratament medicamentos daca acesta e necesar. Deseori, insa, aceste recomandari rezolva ceea ce doctoriile nu reusesc.

Toate sfaturile de mai jos se bazeaza pe principiul circulatiei energiei in corpul nostru si a faptului ca o problema de ordin fizic poate semnala un blocaj in fluxul de energie sau un dezechilibru. Toti functionam cu o energie vitala care are un circuit bine stabilit in interiorul corpului. Din varii motive (stress, ganduri negative, oameni toxici in jur, poluare, probleme cu care ne confruntam) aceasta energie se dezechilibreaza. Cand iti rebalansezi propria energie atunci si mintea si corpul se vindeca.

1. Observa-ti cu atentie corpul

Din perspectiva circulatiei energiei noastre in corp, o durere de cap nu porneste din cap. Ea este rezultatul unei contractii de energie care isi are originea in zona abdominala. In medicina traditionala chinezeasca probabil ca ai si auzit de expresia „energie stagnanta in ficat" – sau chi, cuvantul chinezesc pentru energia datatoare si purtatoare de viata din corpul nostru. Data viitoare cand ai o durere de cap, stai o clipa si observa cum se simte intregul tau corp. Poti sa inhalezi aer adanc in piept? Sau simti o gatuire in zona gatului si a pieptului? Deseori cand ai o migrena si corpul are o stare de incordare musculara de parca este intr-o armura de fier. Ca sa iti relaxezi corpul, trebuie sa poti respira adanc si complet, de la buric pana adanc de tot, sa simti ca si cum aerul a ajuns pana la oase. Deci, cu intentie constienta incepe sa inspiri in si din abdomen, nu din plamani. Nu iti forta respiratia. Doar las-o sa vina de undeva adanc, din zona stomacului tau.

2. Fa o plimbare pe jos

Cand ai o durere de cap, excesul de energie este adunat tot in capul tau si ai nevoie sa il faci sa circule echilibrat prin tot corpul. Daca esti in stare sa te ridici din pat (uneori pur si simplu nu poti) iesi la o plimbare. Asta iti va duce energia in picioare si in talpi. Daca alergi, iti vei regla, calma si energiza tot sistemul. Cand mergi repede pe jos sau urci un deal de exemplu, ritmul cardiac se va armoniza cu respiratia si cu intregul corp.

3. Bea multa apa ca sa te incarci cu energie

Bea apa, multa apa, mult mai multa decat consideri tu ca ai nevoie. Poti fi usor deshidratat fara sa realizezi, iar asta duce deseori la migrene teribile. Chiar si daca nu esti, daca bei multa apa, corpul va primi energie din ea si se va seta pe o stare naturala de energie pozitiva, care este vindecatoare si benefica. Ia-ti la indemana un litru de apa pentru orele urmatoare intr-un recipient care iti e drag. Pe masura ce bei, corpul tau incepe sa se relaxeze. Cand vine vorba de vindecarea unui simptom, exista un cuvant cheie important: fluxul. Fluxul de energie, fluxul fiecarui ritm din corpul tau. Apa ajuta foarte mult ca interiorul tau sa se armonizeze si sa existe un flux al starii de bine din tine.

4. Stai cu capul in jos si picioarele in sus

Stai in cap sau sprijina-te pe umeri sau ajuta-te cu palmele asa cum poti. Asta iti poate suna a contradictie cu sfatul de a te duce la plimbare. Cum sa pui si mai multa energie in cap? Pe cat de incredibil suna, pe atat de bine iti face. Aceasta pozitie fixa va incepe sa iti reechilibreze fluxul energiei. Daca chiar poti sta numai in cap, va avea un efect de vindecare imediata a durerii de cap pentru ca se deschid canalele de energie din cap pana in picioare.

5. Fa o meditatie usoara de vindecare

Intinde-te intr-un loc linistit, cu spatele drept, picioarele usor departate si cu mainile relaxate atarnand pe langa corp. Doar trebuie sa te concentrezi pe respiratie, cum vine si cum pleaca. Dupa o vreme repeta aceste cuvinte in timp ce inspiri: „Eu sunt sinele meu curat si autentic", iar cand expiri „Radiez de sanatate si sunt complet relaxat". Practica asta cat de mult poti, minim 10 minute, maxim o ora. Daca vin ganduri multe peste tine si simti ca nu reusesti, lasa-le doar sa treaca, ca un nor pe cer, fara sa te implici in ele. Cum vin, asa se duc daca nu le dai atentie. Te concentrezi doar pe respiratia ta. Ce faci astfel? Iti reprogramezi subconstientul, dandu-i mesajul unei sanatati perfecte pe care el il va transmite fiecarei celule a corpului tau.

6. Miroase levantica sau menta

Ia-ti ulei esential de levantica si/sau de menta de la un magazin de specialitate si pune-ti cateva picaturi la tample, pe gat sau in zona narilor. Mai poti pune cativa stropi de ulei esential in apa unei bai fierbinti; aprinde o lumanarica, inchide usa, baga-te in cada, lasa aburii apei fierbinti sa se ridice si relaxeaza-te. Alte arome recomandate pentru dureri de cap sunt rozmarinul, eucaliptul si lemnul de santal. Migrenele de regula sunt insotite de anxietate, depresie si tristete asa ca aceste arome va pot imbunatati starea de spirit. O picatura pusa intre sprancene iti va improspata aerul inhalat, iti va relaxa sistemul nervos si calma mintea agitata si hiperactiva.

7. Fii metafizic

Durerile de cap formeaza o contractie a muschilor capului. Cand ai o migrena, de regula inseamna ca ai un blocaj in ceakra a sasea, cunoscuta si sub numele celui de-al treilea ochi. In metafizica asta semnifica o frica; frica de a nu dori sa vezi ceva (o situatie de viata) sau pe cineva (o persoana) pe care nu vrei, nu esti pregatit sa o vezi. Pune-ti urmatoarea intrebare: „Exista anumite situatii sau persoane din viata mea personala, intima sau profesionala care ma deranjeaza? Cumva nu imi folosesc propria ghidare interioara si fac ce imi zic altii, ce vor altii si mie asta nu imi convine?". Poate ca este ceva ce iti e teama sa privesti sau sa accepti ca parte din realitatea ta. Sau poate fi cineva asupra caruia nu doresti sa intervii ca sa schimbi ceva ce nu e in regula intre voi. Migrenele sunt aici ca sa ne ghideze si ajute. Poti sa iti identifici un blocaj psihologic sau emotional si atunci migrena sa dispara miraculos. Deseori, de indata ce constientizezi cine si ce te deranjeaza, durerea te poate lasa, pentru ca o data realizata problema, cu siguranta gasesti energia de a o gestiona sau rezolva. O durere de cap se potriveste exact cu expresia „imi sta ceva/cineva pe cap" – afla cine/ce si esti pe cale sa rezolvi nu doar durerea.

8. Ai grija de nevoile tale de baza

A mentine echilibrul in corpul tau poate fi cel mai bun mod de a preveni o migrena. Asigura-te ca dormi suficient. Stresul este un alt blocaj de energie; daca esti sufocat intre casa-serviciu-casa-serviciu, acorda-ti o pauza, o rupere de ritm. Schimba aerul, peisajul pentru un week-end macar. Mananca mese regulate care sa includa proteine; ele sunt hrana pentru creier. In egala masura, urmareste care alimente iti dau tie anume dureri de cap. De exemplu, unele persoane descopera ca pur si simplu corpul lor refuza alcoolul, pentru ca dupa un singur pahar se aleg cu o durere de cap ingrozitoare. Altii reactioneaza asa la cafea, altii la alimente toxice cu aport energetic scazut.

9. Respira aer proaspat

Stai in miros de tigari, parfumuri grele, lemn sau alte asemenea „placeri"? Mirosurile chimice pot declansa sau accelera o durere de cap. Ia contact cu aerul proaspat cat de des poti; poti recunoaste care aer iti e benefic dupa faptul ca nu simti ca te crispezi cand dai cu nasul de acel miros.

10. Mai intai tu!

Daca ai o durere de cap sau simti ca una e pe cale sa izbucneasca, incepe sa ai grija de tine imediat ca sa iti treaca cat mai repede. Nu astepta sa mai treaca cateva ore si durerea sa se agraveze. Orice ai face, de oricine ai avea grija, chiar poti sa lasi totul pentru mai incolo si sa fii tu prioritatea momentului. Daca aplici ceea ce ai invatat aici sau alte metode, iti poti evita migrena, spre binele tau si de ce nu, si al celor din jur.

11. Tine aproape oameni ce te pot ajuta

Tine minte, daca ai intrebari medicale serioase, du-te la doctor. Daca simti nevoia sa iti reechilibrezi energia din corp pentru ca, in afara de dureri de cap, te simti si vesnic obosit, mergi la un specialist in acupunctura. Ambele variante iti pot rezolva durerea de cap. Dar in egala masura este bine sa fii conectat la un grup de prieteni veseli, plini de energie, in compania carora simti ca iti incarci bateriile si nivelul de optimism, uitand de problemele inerente ale vietii de zi cu zi care pana la urma sunt cele care iti dau batai si dureri de cap.

Source: sfatulparintilor.ro

Keywords:

sfat , sanatate

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1920
Populația:
410 locuitori

Cîmpul Drept este un sat din cadrul comunei Sărăţica Nouă, raionul Leova. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Leova și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 410 oameni. Satul Cîmpul Drept a fost întemeiat în anul 1920.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.