A fost găsită cheia unei cariere de succes
Foto: privireinviitor.ro |
Asemeni multor lucruri pe care le consideram fireşti, aflăm acum de la oamenii de ştiintă că o carieră de succes nu depinde în exclusivitate de abilităţile profesionale, sociale sau de noroc. Ei susţin că ingredientul esenţial al unei persoane pentru a deveni un şef de succes este să posede o voce profundă.
Autorii studiului fac parte dintr-un colectiv de cercetare de la Universitatea Duke din Carolina de Nord care au descoperit că bărbaţii cu voci mai groase ajung să aibă salarii mai mari, locuri de muncă la companii mai bune, şi sînt mai rar concediaţi, scrie mke.ee.
Grupul de subiecţi studiaţi a fost compus din 792 de directori executivi de sex masculin, descoperindu-se o corelaţie clară între salarii şi tonul vocii. Toţi indivizii studiaţi dovediseră în activitatea lor o conduită morală înaltă. Cîştigătorii au avut în medie 56 de ani, cu o frecvenţă de 125,5 HZ a vocii şi cîştigă 3,7 milioane de dolari pe an conducînd companii care tranzacţionează aproximativ 2,4 miliarde de dolari.
Timbrul vocilor este asociat comportamentului dominant, vocile joase fiind legate de nivelul ridicat de testosteron.
Studii anterioare au stabilit şi alte avantaje ale unei voci mai joase. Astfel, cercetătorii de la Universitatea Duke au confirmat faptul că alegătorii preferă candidaţii cu voci mai profunde. La începutul anului, un studiu de la University College din Londra a descoperit că bărbaţii cu voci joase sînt consideraţi mai atractivi de către femei. Doamnele însă au mai multă trecere dacă au voci mai înalte. Bărbaţii asociază subconştient vocea subţire a femeilor cu prietenia şi supunerea.
Cercetările au demonstrat însă că vocea este o amprentă personală care nu depinde de forma şi dimensiunile corzilor vocale sau mărimea corpului.
Autorii studiului ţin să ne avertizeze că posedînd o voce profundă, masculină, nu înseamnă că vom avea acces la o carieră strălucitoare în lipsa unei pregătiri profesionale pe măsură.
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Трагедия в "Крокус Сити Холле": МИД не подтверждает ранение гражданки Молдовы
- Молдова отменяет безвиз с Эквадором
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 140 locuitori
Măgura Nouă este un sat din cadrul comunei Pietrosu, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 111 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 140 de oameni. Satul Măgura Nouă a fost înființat în anul 1924.
Comments
(0)