07 september 2019, 14:40 Kaleidoscope views 3420
UNESCO a inclus 14 noi situri pe lista Patrimoniului Mondial
07 september 2019, 14:40 Kaleidoscope views 3420

UNESCO a inclus 14 noi situri pe lista Patrimoniului Mondial

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a votat sâmbătă pentru a include 14 noi situri, inclusiv oraşul indian Jaipur - supranumit "Oraşul Roz" -, ruinele oraşului Liangzhu din China şi "Câmpia ulcioarelor" din Laos, pe lista Patrimoniului Mondial, informează DPA.

Oraşul fortificat comercial Jaipur a fost fondat în secolul al XVIII-lea de Sawai Jai Singh II. Aşezarea a fost construită conform unui plan hippodamic (plan urbanistic corespunzător unui oraş în care străzile sunt rectilinii şi se întretaie în unghi drept, formând "insule" urbane pătrate sau dreptunghiulare - n.r.), iar faţadele clădirilor din Centrul Vechi al acestei localităţi au fost vopsite uniform, într-o culoare distinctă, apropiată de aceea a teracotei.

În prezent, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO sunt incluse peste 1.000 de situri culturale şi naturale din 167 de ţări.

UNESCO a aprobat în cursul sesiunii sale de sâmbătă dimineaţă includerea pe această listă a movilelor funerare Dilmun din Bahrain, a reţelei de acvacultură Budj Bim creată de populaţia aborigenă Gunditjmara în Australia, a monumentelor funerare Mozu-Furuichi din Japonia şi a sitului minier Ombilin de pe insula indoneziană Sumatra, ce datează din era colonială olandeză.

În reuniunea de sâmbătă după-amiază, experţii de la UNESCO au inclus pe aceeaşi listă şi Erzgebirge (Munţii Metaliferi) - aflaţi la graniţa dintre landul german Saxonia şi regiunea cehă Boemia -, alături de un sistem de administrare a apei - construit în epoca romană în oraşul bavarez Augsburg - şi de minele de silex din Krzemionki, un sit preistoric aflat în Polonia.

Cancelarul landului german Saxonia, Michael Kretschmer, a mulţumit public pentru această includere, considerând că proiectul Erzgebirge reprezintă un exemplu de cooperare internaţională. Dosarul Munţilor Metaliferi, cunoscuţi sub denumirea "Erzgebirge" în Germania şi de "Krusnohori" în Cehia, a fost depus la UNESCO conţinând 17 elemente aflate pe teritoriul german şi cinci elemente aflate pe teritoriul ceh.

De asemenea, situl canadian de cioplituri şi picturi pe piatră realizate de tribul amerindian Blackfoot (Siksikaiiitsitapi) a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în cadrul sesiunii de sâmbătă după-amiază, alături de academiile neo-confucianiste Seowon din Coreea de Sud. Au mai fost incluse complexul de temple budiste Bagan din Myanmar şi comuna cehă Kladruby nad Labem, specializată în înmulţirea şi antrenarea cailor de atelaj cu rol ceremonial.

În acest an, Comitetul UNESCO s-a reunit la Baku, capitala Azerbaidjanului, un oraş aflat pe ţărmul Mării Caspice, pentru a analiza şi a vota 35 de dosare de situri propuse spre a fi incluse pe lista Patrimoniului Mondial. Această reuniune se va încheia pe 10 iulie.

În sesiunea de vineri, cinci situri noi au fost adăugate pe lista Patrimoniului Mondial, inclusiv oraşul antic Babilon, ale cărui ruine se află în Irak.

Source: www.agerpres.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1433
Populația:
2472 locuitori

Balasineşti este un sat şi comună din raionul Briceni. Satul este situat pe valea rîului Vilia, la 15 km de staţia calea ferată Lipcani, la 18 km sud-vest de oraşul Briceni, la 38 km de oraşul Edineţ şi la 235 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2472 de oameni. Prima atestare documentară a satului Balasineşti din ţinutul Hotin datează din octombrie 1433.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.