20 april 2021, 16:15 Moldovan reality views 2371
Distrugerea statului începe cu redenumirea limbii...
20 april 2021, 16:15 Moldovan reality views 2371

Distrugerea statului începe cu redenumirea limbii...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că Parlamentul trebuie să modifice Constituția, ceea ce va permite redenumirea limbii de stat a țării noastre din limba moldovenească în limba română.

Ea a declarat acest lucru ieri, vorbind la sesiunea plenară a APCE de la Strasbourg, transmite Noi.md.

"În Constituție, limba oficială a Republicii Moldova este moldovenească, deși prin decizia Curții Constituționale ea este română", a spus Maia Sandu. Președintele a reamintit că prerogativa de a face modificări în Constituție aparține Parlamentului, dar nu există încă suficienți deputați care să susțină acest amendament.

"De îndată ce vom avea un alt parlament pregătit pentru aceste schimbări, această problemă va fi rezolvată", a asigurat ea.

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, comentînd această declarație a Maiei Sandu despre schimbarea denumirii limbii în Constituție, i-a cerut asă lase în pace Constituția și limba moldovenească.

"Cînd politicienii sînt incapabili să rezolve problemele sociale și economice acute sau să facă față eficient pandemiei, ei se ocupă cu provocări legate de numele limbii țării noastre", a spus Igor Dodon.

El a subliniat că Maia Sandu a călcat pe urmele "altor frontiști și unioniști" care au atacat în repetate rînduri identitatea națională și au semănat discordie în societate.

"Doamnă președintă, ați fost aleasă pentru un program de guvernare total diferit, din cauza așteptărilor total diferite. Încercați să faceți ceva util pentru cetățeni. Lăsați Constituția și limba moldovenească în pace, mai ales că marea majoritate numește limba lor moldovenească", a spus Igor Dodon. El a mai menționat că nu numele limbii este astăzi o prioritate pentru popor și țară, îndemnînd-o pe Maia Sandu să demonstreze că este mai deșteaptă decît Mihai Ghimpu sau alți aventurieri anti-stataliști.

De remarcat faptul că, potrivit tuturor sondajelor de opinie, peste 70% dintre cetățenii Republicii Moldova consideră limba moldovenească drept limba lor maternă și sînt siguri că aceasta ar trebui să-și păstreze denumirea.

Informații despre limba moldovenească și de ce nu sîntem români citiți pe site-ul moldovenii.md.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1900
Populația:
735 locuitori

Alexeevca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Rădulenii Noi, Chirilovca, Dumitreni, Alexeevca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Floreşti şi la 137 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 735 de oameni. Satul Alexeevca a fost întemeiat în anul 1900.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.