25 january 2021, 10:32 Moldovan reality views 2403
Dosarul Laundromat: sute de milioane de dolari au rămas în Moldova
25 january 2021, 10:32 Moldovan reality views 2403

Dosarul Laundromat: sute de milioane de dolari au rămas în Moldova

Evenimentele din ultimii ani demonstrează, că pentru Moldova tema spălării banilor și legalizării mijloacelor financiare este foarte actuală – cu ajutorul sistemului național financiar și a celui judecătoresc țara a fost folosită pentru tranzitul capitalurilor de origine dubioasă.

Printre dosarele penale de mare rezonanță, investigarea cărora bate pasul pe loc, este numit nu numai "jaful secolului", prin care în a.2014 din trei bănci moldovenești a fost scos un miliard de dolari, dar și așa zisul "landromat". Comisia parlamentară de anchetă a început să studieze circumstanțele funcționării "spălătoriei" de proporții, prin care au trecut zeci de miliarde de dolari.

Conform așteptărilor, ea va examina încă odată toate materialele, va interoga martorii și demnitarii, pentru ca în luna aprilie să prezinte concluziile sale. La prima ședință a comisiei, cea din 14 ianuarie, au fost audiați reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei și cei ai Serviciului pentru prevenirea și combaterea spălării banilor.

Între timp, Procuratura Generală spune că în acest dosar, care numără deja sute de volume, lipsesc dovezile și acuză comisia parlamentară de încercarea de a manipula opinia publică.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Source: noi.md

Keywords:

bani , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1793
Populația:
4389 locuitori

Sadaclia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Sadaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 17 km de orașul Basarabeasca și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4389 de oameni. Satul Sadaclia a fost menționat documentar în anul 1793.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.