22 may 2020, 11:30 Moldovan reality views 3464
Examenul de bacalaureat a fost oficial anulat de deputați
22 may 2020, 11:30 Moldovan reality views 3464

Examenul de bacalaureat a fost oficial anulat de deputați

Examenele de bacalaureat, care urmau să se petreacă anul acesta, au fost anulate. Pentru asta au votat majoritatea deputaților din Parlament, după prezentarea ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov. Proiectul nu a trecut însă fără dezbateri, scrie agora.md.

Astfel, diplomele absolvenților vor fi eliberate în baza mediei de note acumulate în ultimii trei ani de liceu. Pe perioada rundei de întrebări-răspunsuri, ministrul Șarov a dat asigurări că diplomele elevilor vor fi recunoscute în procesul de admitere la studii peste hotare.

Mai mult, Șarov a punctat că, în funcție de evoluția pandemiei, va fi decisă data sesiunii următoare.

De menționat că documentul propus deputaților stabilește că diploma nu va fi eliberată restanțierilor, inclusiv din anii precedenți. În acest sens, grupul Pro Moldova a cerut ca și restanțierilor să li se calculeze nota în baza mediei anuale, solicitare care însă nu a fost susținută.

„Din toate soluțiile și scenariile, credem că asta e cea mai oportună", a concluzionat Șarov.

În timpul luărilor de cuvînt, unii deputați au opinat, bunăoară, în favoarea susținerii BAC-ului online. „Dacă sînt 90 de centre de BAC, cred că era posibil de a amplasa cîte 4-5 elevi într-o clasă pentru a susține bacalaureatul", a propus Lilian Carp.

„Abordarea propusă de minister e unica posibilă și unica necesar să fie aprobată. La îndoielile unor colegi raportat la faptul că diplomele de BAC ar putea să nu fie recunoscute, reamintesc că Procesul de la Bologna nu prevede vreun regulament rigid de susținere a bacalaureatului", a spus democrata și fosta ministră a Educației, Monica Babuc. „Vă rog să plecăm de la abordări politice, înțelegînd că în bătaie sînt sorți de oameni tineri care intră în viață", a adăugat deputata.

„Nu ne putem asuma riscul să credem că virusul e în descreștere. Nu putem reveni la viața normală pe care am avut-o pînă în martie. Starea excepțională ne cere și soluții excepționale și luăm decizii pe care poate nu ni le dorim. Imaginați-vă că cei 17.000 de copii susțin examenul și se întorc acasă în familie, de 4-5 ori cîte examene sînt. Așa contaminăm întreaga țară. Cît ține de online - nu sîntem pregătiți ca soft și nici copiii nu sînt pregătiți", a spus socialista Ala Darovanaia.

Source: agora.md

Keywords:

bacalaureat , examen

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1468
Populația:
1663 locuitori

Ţareuca este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Țareuca și Țahnăuți. Satul Țareuca este situat la o distanță de 8 km de orașul Rezina și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1663 de oameni. Satul a fost atestat documentar în anul 1468.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.