Go to section: Nature and tourism
16 april 2019, 15:00 Nature and tourism views 14729
Zeci de voluntari au salubrizat zona Ţîpova (Video)
16 april 2019, 15:00 Nature and tourism views 14729

Zeci de voluntari au salubrizat zona Ţîpova (Video)

A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, voluntari de la mai multe organizaţii din ţară să pună umăr la cea mai mare acţiune ecologică ce se desfășoară la Ţîpova.

Deja pentru al şaptelea an la rînd, tinerii moldoveni se implică activ şi reuşesc să adune zeci de saci plini cu deşeuri, care împînzesc unele dintre cele mai frumoase şi vizitate locuri pitoreşti din ţara noastră.

„Încercăm să aducem un ajutor naturii, fiindcă vedem ce se întîmplă cu rîul Nistru, cu acest mal abrupt – el este folosit în loc de gunoişte. Rîul deja se usucă. Noi trebuie să ne implicăm cu toţii, nu doar oamenii simpli, dar şi autorităţile, fiindcă este un loc simbol, unul care atrage turiştii", a spus preşedintele „Ecodava", Igor Sîrbu.

Un ajutor naturii au adus şi membrii Federaţia „Voievod", care participă activ la astfel de evenimente ecologice.

„Pentru noi deja este o tradiţie ca, împreună cu voluntari de la mai multe organizații, precum sportivi de la Federaţia „Voievod", Fundaţia pentru Dezvoltare Ecologică „Ecodava", Mişcarea „Urmaşii lui Ştefan" şi alături de partenerii noştri, să venim la Ţîpova ca să facem locurile din ţara noastră să fie mult mai curate. Noi la Ţîpova, pe parcursul a cîţiva ani, am elaborat nişte proiecte destul de interesante. Am reuşit să plantăm un număr impunător de arbori, am reuşit să lichidăm gunoiştile neautorizate", a declarat vicepreşedintele Federaţiei Voievod, Oleg Sclifos.

Organizatorii acestei acţiuni ecologice spun că nici timpul posomorît nu i-a împiedicat pe moldovenii „însetaţi" de curăţenie să vină şi să facă din Ţîpova un punct turistic şi mai atractiv.

„În ciuda timpului urît de afară, toată lumea lucrează, chiar şi copiii. A venit multă lume, rămîne tot mai puţin gunoi, iar acest lucru ne bucură. Aş dori să-i îndemn pe oameni să nu arunce gunoiul la nimereală, indiferent de locul în care s-ar afla", a menţionat co-organizatorul evenimentului, Vladimir Parnov.

„Le sîntem recunoscători tuturor celor care au ales să petreacă această zi de duminică făcînd astfel de acţiuni bune şi utile. Ne-am străduit să organizăm totul bine, astfel încît oamenilor să le fie confortabil şi tuturor să le placă", a adăugat Nina Dimoglo, organizatorul evenimentului.

La final, voluntarii au fost serviţi cu zeamă moldovenească, pregătită de alţi voluntari, care participă activ în cadrul acestor campanii ecologice.

Source: noi.md

Keywords:

Țîpova , curăţenie , natura

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1455
Populația:
17757 locuitori

Căuşeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Căuşeni. Situat în sud-estul Republicii Moldova la 83 km de Chișinău, oraşul este traversat de rîul Botna şi afluentul lui, Lunguţa. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 17757 de locuitori. Se presupune că prima atestare documentară a localităţii, datează din 1455. 

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.