Leuşeni, raionul Hînceşti
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1425
- Populația:
- 2166 locuitori
Leuşeni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Satul are o suprafaţă de circa 1.35 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.70 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Leuşeni și Feteasca. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Hîncești și la 85 km de Chișinău. Satul Leușeni a fost menționat documentar în anul 1425.
[în sus]Populația
La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2166 de oameni, dintre care 51.57% - bărbaţi și 48.43% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.29% - moldoveni, 0.78% - ucraineni, 0.60% - ruşi, 0.05% - bulgari, 0.23% - ţigani, 0.05% - alte etnii.
Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Leuşeni constituia 2323 de oameni, dintre care 51.61% - bărbaţi și 48.39% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei: 98.41% - moldoveni, 0.73% - ucraineni, 0.56% - ruşi, 0.04% - bulgari, 0.22% - ţigani, 0.04% - alte etnii.
În comuna Leuşeni au fost înregistrate 645 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.6 persoane.
[în sus]Istoria localitații
Satul Leușeni a fost menționat documentar în anul 1425 cu denumirea Aliușeni, cînd domnitorul Alexandru cel Bun dăruia slugii sale Aliuș un loc pustiu la gura Nîrnovei ca să-și facă sat.
În documentele epocii satul apare cu denumirea „Vadul Călugărilor" (în 1454) şi „sat la gura ocoalelor" (în 1482).
Așezarea se întinde pe ambele părţi ale văii de la gura rîului Nîrnova. Doua treimi din moşia satului se află în lunca Prutului, fiind brăzdată de gîrle şi canaluri pentru irigaţie.
La începutul secolului XX satul avea 120 de case, cu o populaţie de 730 de oameni. Gazeta chişinăuiană „Drug" din 7 martie 1907 scria: „Cînd gradaţii din detaşamentul rus dislocat la frontieră au intrat în biserica din Leuşeni cu steagul lor, învăţătorul a părăsit elevii şi a ieşit demonstrativ din lăcaşul sfînt". Pe atunci la şcoala din sat făceau carte 35 de copii. Cele 110 familii, care însumau 835 de suflete, posedau 2.892 des. de pămînt.
În 1991 şi 1998 alunecările masive de pămînt au demolat circa 200 de case din localitate. Au rămas întregi doar biserica, şcoala, fabrica de vinuri, cîteva case. Sinistrații au ridicat case noi pe platoul de peste apa Nîrnovei.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1698
- Populația:
- 675 locuitori
Bobeica este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bobeica, Draguseni și Dahnovici. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Hîncești și la 50 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 675 de oameni. Satul Bobeica a fost menționat documentar în anul 1698.
Comentarii
(0)Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.