[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1596 de oameni, dintre care 45.86% - bărbaţi şi 54.14% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului este următoarea: 96.93% - moldoveni, 1.69% - ucraineni, 1.13% - ruşi, 0.00% - găgăuzi, 0.06% - bulgari, 0.00% - evrei, 0.00% - polonezi, 0.19% - alte etnii. În satul Arioneşti au fost înregistrate 693 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.3 persoane.

[în sus]Istoria localității

Satul Arioneşti este atestat documentar în anul 1463. În urma săpăturilor arheologice pe moşia satului au fost desoperite  opt vetre de sate care au fiinţat în vechime. Trei dintre acestea datează din mileniul IV-II î.Hr, una – din mileniul II î.Hr., iar altele două din – secolele II-IV d.Hr.

Denumirea localităţii vine fie de la numele de persoană Arion, fie de la antroponimul Arionescu, devenit în timp Arioneşti, şi desemnînd fie întemeietorul aşezării, fie proprietarul moşiei. Atestat  în anul 1463, Arioneşti, s-a contopit cu un sat mai vechi, Conceni. Ambele sunt aşezări răzăşeşti, avînd ca megieşi pe Enache postelnicul şi rudele acestuia. La 6 martie 1663, Alexandru Iliaş, domnul Moldovei, confirma dania făcută de către Enache postelnicul şi rudele sale, prin care părţi din Arioneşti şi Conceni devin proprietatea mănăstirii Sf. Sava din laşi. Insă răzeşii au fost dezavantajaţi de acţiunea postelnicului Enache, astfel încît la 20 octombrie 1637 caută dreptate la scaunul domniei răzeşul din Conceni Gherasim Roşea, iar la 28 octombrie 1639 şi Lupu Prăjescu din Arioneşti. Şi Miron Costin, slujerul, la 25 mai 1658 se plîngea la domnie pentru faptul că mănăstirea Sf.Sava ţine şi partea lui rămasă de la unchiul său, Balica hatmanul. La 12 august 1650 o parte din răzeşii satelor Arioneşti şi Conceni au venit cu plîngere în faţa lui Vasile  Lupu, însă fără succes. In 1672 domnul Moldovei Gheorghe Duca reconfirma mănăstirii Sf.Sava moşiile dăruite de către postelnicul Enache şi rudele sale. Dar răzeşii rămaşi fără pămîntul propriu, fără să fie împovăraţi prea mult de mănăstire, nu se linişteau. Despre aceasta mărturisesc documentele domniei de la 9 decembrie 1755, 3 mai 1763 şi 2 iunie 1741.

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 trupele ruseşti intră pe teritoriul Moldovei, rechiziţionînd  vitele, produsele alimentare, provocînd, în martie 1773, prin acţiunile violente o răscoală care a cuprins 49 de sate din ţinuturile Soroca şi Lăpuşna-Orhei. Răscoala a fost înăbuşită de către unităţile militare ruseşti spre sfîrşitul anului 1774 şi a avut consecinţe grave pentru ţăranii din Arioneşti: din 70 de familii de gospodari, care se aflau în sat în iunie 1774, spre sfîrşitul aceluiaşi an rămaseră 53. Alte familii au părăsit satul chiar la începutul războiului, strămutîndu-se peste Prut, pe moşiile aceleiaşi mănăstiri Sf.Sava şi nu s-au grăbit să se întoarcă.

Recensămîntul din 1803 consemna la Arioneşti 111 gospodării. Recensămîntul din 1835 atesta la Arioneşti 160 de familii ţărăneşti, 452 de bărbaţi şi 393 de femei.

Şcoala parohială bisericească a fost recunoscută de autorităţile ruse în 1862, însă dascălul Gheorghe declara în 1815 că în satul Arioneşti şcoala a fost deschisă cu mult înainte de 1812. Din 1884 şcoala avea şi un cămin pentru elevii din satele vecine.

În 1887 proprietarul moşiei Victor Cotoviţchi, a pus la dispoziţia elevilor şcolii din sat o prisacă pentru activitate practică. În 1897 director al şcolii devine Mihai Oţel, care deschide peste un an o bibliotecă pentru elevi şi vîrstnici, iar apoi organizează fanfara şcolii, în care cîntau copiii. In 1905 la şcoala din Arioneşti învăţau circa 200 de copii cu vîrsta cuprinsă între 8 şi12 ani.

În iunie 1940 populaţia satului era de 3149 persoane. Către 1949, după război, foamete şi deportări în sat rămaseră 2819 locuitori.

[în sus]Resurse naturale

În sectorul obştesc se află 3.340 ha de pămînt, dintre care arabil – 2727  ha, livezi – 224 ha, 667  bovine, 301 porcine, 443 de ovine. În sectorul individual – 332 ha, 252 bovine, 365 de porcine, 482 de ovine. Fîntîni –242. Drumuri – 35 km (cu acoperire rigidă – 12 km).

[în sus]Economia locală

În 1998 în Arioneşti funcţionau 5 magazine, o cafenea, o casă de prestări servicii, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şcoală, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, o bibliotecă, un oficiu poştal, un stadion.

[în sus]Personalităţi

Victor Puşcaş - (n. 18.07.1943), pînă la absolvirea Universităţii de Stat din Moldova a fost tractorist, apoi consultant principal la Ministerul Justiţiei al RSSM, judecător, preşedinte al judecătoriei raionale din Rîbniţa, membru, preşedinte al Judecătoriei Supreme a RSSM. Din 1989 pînă în martie 1994 activeayă în caliate de vicepreşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, apoi, este confirmat de sesiunea l a Parlamentului RM de legislatura XIII, ca ministru pentru relaţiile cu Parlamentul. Din 1995 este preşedinte al Judecătoriei Supreme, iar din 1996 — Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, concomitent îndeplinind şi funcţiile preşedintelui Consiliului Suprem al Magistraturii. Din 2001 este Preşedinte al Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

Originari din Arioneşti sunt Rodica Odineţ-Baltă, doctor în istorie, rectorul Institutului Relaţii Internaţionale „Perspectiva"; Iurie Căpăţină, doctor în ştiinţr tehnice, conferenţiar universitar UTM ; Ana Oloinic-Căpăţină, profesor de istorie la Liceul Teoretic «M. Eminescu» din Chișinău; Ana Lungu-Puşcaş, profesoară de limbă română ş.a.

[în sus]Monumente ale naturii

În anul 1996 la nord-vest de satul Rudi, pe malul drept al unei rîpe uscate, chiar sub cimitirul localităţii, a fost descoperită o peşteră, numită ”Peştera Răposaţilor”. Intrarea în ea reprezintă o crăpătură sub formă de unghi cu lăţimea de 0,7 - 1,0 m bine camuflată într-o mică văgăună. Aceste săli/crăpături au o arhitectură ciudată: de la podea au o formă de semicerc, care pe parcurs se lărgesc, devenind mai spaţioase. În peşteră se află încăperi de diferite dimensiuni şi forme cu lungimi de 3,4 - 6,7 m, înălţimi de 3,4 - 8,1 m şi lăţimi de 0,7 - 2,5 m. După prima cercetare a peşterii din 1996, a urmat a doua în 1997, fiind cercetaţi 68 m ai acestui monument al naturii.

Cea mai importantă după suprafaţa ocupată şi varietatea monumentelor este rezervaţia Rudi-Arioneşti. Ea cuprinde trei văgăuni (defilee) cu malurile abrupte şi împădurite: Rudi, Arioneşti şi Tătărăuca cu o suprafaţă totală de 916 ha. Deosebit de important este defileul Rudi cu o lungime de 5 km şi adîncimea de 250 m. Pe suprafaţa lui sînt bine dezvoltate fisurile eoliene cu forme bizare. În zilele cu o anumită direcţie a vîntului ele emit sunete melodioase. Datorită acestui efect ele au fost numite ”harpe eoliene”. În vegetaţia peisajului predomină pădurile. Pe spaţiul rezervţiei sînt mai multe izvoare. Din aceste izvoare şuviţele de apă se adună într-un rîuleţ, ce pe alocuri curge în cascade, vărsîndu-se în Nistru. Localnicii suţin că apa unor izvoare ar fi tămăduitoare

În sectorul Rudi al rezervaţiei se găsesc peste 100 de monumente ale naturii: Văgăuna Lupilor, Văgăuna Vînturilor, Stînca Balaurului, Harpa Eoliană, Peştera Răposaţilor, Izvorul Verde ş.a. În apropierea Mănăstirii Rudi se află trei cetăţi de pămînt: cetăţuia  ”La şanţuri”, de origine tracică, identificată de unii cercetători cu oraşul antic Maetorium, cetăţuia getică ”La trei cruci” şi aşezarea medievală ”Farfuria turcului”, datînd din secolul X. Tot aici pot fi întîlnite multe alte monumente arheologice, o peşteră, cascade, izvoare, branişti. Relieful, flora şi fauna sînt aici armonios îmbinate cu trecutul istoric al populaţiei. Rezervaţia Rudi-Arioneşti reprezintă o comoară forestieră unică, un adevărat monument creat de natură.