Un adevăr cunoscut, dar neasimilat suficient spune, că „drumul libertăţii trece prin cultură”. Există o cultură de tip rural – obiceiuri, datini, ritualuri ce conduc la un compartiment şi o cultură, din care omul poate lua multe.

Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament în toate domeniile esenţiale ale vieţii: hrană şi îmbrăcăminte, relaţii dintre sexe, relaţii dintre vîrstnici şi tineri, primirea oaspeţilor etc. Comportamentul cu aceste ocazii a fost codificat în reguli prescrise şi a nu le respecta – înseamnă a nu fi primit de societate.

Prin funcţia sa fiziologică, actul alimentar deţine un loc de seamă în existenţa umană şi implică mai mult decît orice altă activitate, numeroase reguli sociale şi norme de comportament. Încă din cele mai vechi timpuri masa la moldoveni se lua conform unui anumit ritual, acesta a impus reguli şi criterii importante în aprecierea bunelor maniere, care se învaţă în familie, în societate. Atît masa familială cît şi cea festivă şi de sărbătoare trebuie să fie apetisantă şi să aibă un aspect îngrijit. Un vechi dicton spune: „omul se hrăneşte cu ochii”. La cele spuse mai sus adăugăm şi informaţia lui D. Iov, care vorbeşte despre importanţa aspectului „aranjarea mesei, simţul estetic înalt al femeilor de la ţară”.

Informaţii despre comportamentul la mese sau banchetele de la curţile domneşti întîlnim în descrierile călătorilor străini ce ne-au vizitat ţara, care redau tradiţiile înainte şi în timpul mesei. Înainte de masă toţi îşi spală mîinile, apoi masa e binecuvîntată şi numai după aceea încep a mînca, fiecare avînd locul său la masă.

Aceste reguli sînt păstrate şi în familiile oamenilor simpli. Probabil în fiecare familie tatăl stă întotdeauna în capul mesei şi numai în cazul dacă el nu este în viață, atunci locul său este ocupat de feciorul mai mare, dacă îl are. Fetele nu au voie să ocupe acest loc.

În timpul mesei mama stă mai mult în picioare, fiindcă ea este acea care serveşte bucatele la masă în familie.

Dacă pregătirea şi servirea bucatelor este în grija femeii, apoi are şi stăpînul cîteva îndatoriri: el taie pîinea, iar cînd în familie se prepară mămăliga, atunci el este acel ce o mestecă, fiindcă aceasta cere un efort mai mare. Tot stăpînul are grijă să fie băutură pe masă, dacă au oaspeţi.

Exista o ordine şi cînd te ridici de la masă, trebuie să aştepţi să te ridici împreună cu toţi şi neapărat după ce ai mulţumit pentru masă.

Moldovenii au cunoscut timpuri cînd se mînca dintr-o strachină. Despre această tradiţie de a mînca dintr-o strachină a scris şi B. Malschi şi alţi cercetători, care afirmă că iniţial mîncarea în comun avea un scop sacru, „prin ea era semnat un act de rudenie”.

În ce priveşte luarea mesei dintr-o farfurie şi cu o lingură, aceasta nu este întîmplător. Obiceiul dat mai este practicat la moldoveni, rar astăzi, atunci cînd se serveşte „coliva” la mesele de pomenire, la înmormîntare.

În cadrul ceremonialului de nuntă exista tradiţia de a servi mirii cu miere sau dulceaţă cu aceeaşi linguriţă în scop de înrudire, unire.

La moldoveni a mai existat un obicei de a bea cu un singur pahar. Cine servea trebuia să bea şi apoi împlea paharul şi-l închina vecinului dorindu-i sănătate şi aşa toată nunta trebuia să aştepte pînă închinai un pahar. Acest obicei a fost răspîndit pe întreg teritoriul ţării.

Un alt obicei frumos şi destul de uman în ce priveşte comportamentul e acela că atunci cînd în sat se joacă o nuntă, se face o cumătrie, sau e o înmormântare, întreg satul „trăieşte” evenimentele familiale, vine în ajutor.

Trebuie să subliniem că o astfel de participare la eveniment înseamnă mai mult decît nişte deprinderi stabilite prin tradiţie. Ajutorarea la pregătirea meselor ce marchează în mod festiv obiceiurile de nuntă, ajutorarea cu alimente, împrumuturile de vase şi chiar mobilier (mese, scaune, covoare, etc.) relevă solidaritatea la bucurie, dar şi la nevoie, în societatea tradiţională, legăturile care unesc oamenii.

În mediul rural contemporan întîlnim şi astăzi aceste frumoase tradiţii − de a veni în ajutor atunci cînd e nevoie. Şi astăzi încă unele mese comune prilejuite de evenimentele familiale sau de sărbătorile calendaristice evidenţiază relaţiile strînse caracteristice neamului moldovean.